Istoricul localității
Comuna primitiva
Existenţa teraselor consemnate la aşezarea geografică a comunei Şieu-Măgheruş a favorizat din plin ridicarea celor trei „cetăţi” , de la Şieu-Măgheruş, Sărăţel şi Arcalia, acestea fiind un scut în calea năvălitorilor.
Din descoperirile arheologice reiese existenţa aşezărilor omeneşti pe teritoriul comunei Şieu-Măgheruş, din perioada neolitică, găsindu-se urme şi din epocile următoare neoliticului: epoca bronzului, epoca fierului etc..
La Şieu-Măgheruş, pe dealul Hederiş, se ridică un promontoriu înalt, cunoscut sub numele de Cetate (Iuliu Marţian). În părţile locului se mai cunoaşte şi sub numele de Cetatea Sfântului Ladislau (I. Kadar, p. 26). Pe vârful dealului, la o înălţime (altitudine(de 580 m, se află incinta unei cetăţi de pământ, de formă ovală, puţin alungită în partea de vest.
Menţionăm că s-a mai observat un al treilea şanţ, dar mai slab conturat.
Suprafaţa platoului nu este perfect plană, ci ondulată, având o înclinare apreciabilă spre est. De asemenea, se observă urmele unor gropi mari, care provin de la săpăturile făcute de către căutătorii de comori. Pe latura a V-a a platoului şi în interior, în imediata apropiere a şanţului principal, se observă o ridicătură de pământ relativ înaltă, probabil urmele unui turn de apărare care a fost situat în direcţia drumului de intrare în cetate. Platoul are în acest punct cea mai mare altitudine. Nu s-au putut identifica urmele zidului.
Suprafaţa platoului este acoperită cu un strat de humus, gros de aproximativ 15-20 cm. La baza acestui strat de pământ s-au găsit numeroase fragmente de ceramică primitivă, lucrată cu mâna, de tip Wietemberg şi din epoca fierului, din pastă dură, amestecată cu nisip şi piatră pisată. Sunt caracteristice fragmentele cu baza dreaptă şi uneori răsfrântă în exterior, iar în alte cazuri cu baza şi brâul sub ea, crestate. Au apărut câteva fragmente de vase-borcan, cu proeminenţe şi lucrate dintr-o pastă mai fină (K. Horedt). Două fragmente ne atrag atenţia: unul dintr-un vas mare cu „butonicirculari”, dar adânciţi în interior şi cu obişnuitul brâu alveolar, iar altul ornamentat în brăduleţ. Ambele fragmente par să trădeze unele caracteristici ale ceramicii dacice, fapt ce se confirmă şi prin apariţia unui singur fragment de vas lucrat cu roata, dar foarte corodat.
Tot cu această ocazie s-au descoperit două vârfuri de suliţă din fier şi probabil fragmentul unei coarde de arbaletă şi cuie de fier.
Materialul descoperit în cetatea Hederiş, cât şi prezenţa unor fortificaţii de pământ confirmă existenţa unei cetăţi ce a funcţionat foarte probabil în epoca feudală (sec. al XIV-lea).
Prezenţa ceramicii de tip Wietemberg, cât şi cea din prima şi probabil a doua epocă a fierului sunt probleme de studiu pentru alte cercetări la această cetate.
În apropierea cetăţii Hederiş, tot în acea perioadă, la Şieu-Măgheruş s-au descoperit, la o distanţă de 1 km, în apropiere de şoseaua ce duce la Crainimăt, spre Bistriţa (spre sud), fragmente de vase aparţinând mai multor perioade, între care semnalăm epoca bronzului – cultura Wietemberg. Aceste fragmente sunt interesante, dar interesante sunt şi cele din epoca hallstatiană. Nu sunt excluse nici fragmentele unor vase cenuşii, lucrate la roată, alcătuite dintr-o pastă fină, dar bine arsă, prin care admirăm forma unui fund de vas ce aparţine epocii a doua a fierului.
Printre eşantioanele de ceramică s-a găsit şi o jumătate dintr-o rotiţă de lut ars, fără a i se putea identifica întrebuinţarea.(D. Popescu, 115)
Fragmentele multiple de ceramică răspândite pe această terasă, la Şieu-Măgheruş, atestă existenţa unei mari aşezări primitive cu o dezvoltare accentuată în epoca hallstatiană, fără să excludem faza târzie a bronzului şi probabil a doua epocă a fierului.
Prin urmare, teritoriul satului Şieu-Măgheruş a fost locuit neîntrerupt din perioada neolitică şi până în prezent, evidenţiindu-se prin „harta punctelor arheologice” identificate pe teritoriul comunei Şieu-Măgheruş.
Studiind legenda hărţii, vedem că în acest spaţiu geografic s-au desfăşurat evenimente istorice din cele mai vechi timpuri, fiind consemnate: „s-au găsit urme de viaţă omenească din orânduirea comunei primitive” (Şt. Dănilă, 1976), prin ceramica descoperită şi obiectele de uz gospodăresc, din orânduirea sclavagistă, cele trei cetăţi amintite mai sus (din raza comunei), din perioada de trecere la feudalism, unele lăsate de popoarele migratoare (slavi, pecenegi, cumani).
Ceramica descoperită în neolitic, epoca bronzului, hallstatiană, dacică, romană, feudală şi feudală târzie demonstrează existenţa societăţii omeneşti în diferite perioade ale istoriei.
Ceramica este un preţios indiciu despre existenţa societăţii omeneşti pe acest teritoriu. S-au găsit eşantioane de ceramică executată cu mâna sau cu roate, de formă, culoare şi mărime diferită în diferite locuri ale comunei, mai ales cu ocazia desfundărilor de teren pentru plantaţii de pomi fructiferi sau la formarea teraselor pe curbele de nivel.
Încrustaţiile pe ceramică sunt de formă şi mărime variată, unele având elemente asemănătoare în diferite locuri ale comunei, ceea ce ne determină să credem că în ceramică există o unitate, ce circula în acest areal.
Din descoperirile izolate cât şi din săpăturile arheologice efectuate, s-a desprins că în acest ţinut, încă din cele mai vechi timpuri, populaţia s-a ocupat cu vânătoarea, păstoritul, agricultura, caracteristice tuturor aşezărilor omeneşti din ţara noastră.
Din epoca bronzului şi epoca fierului a fost găsită „o mare varietate de unelte agricole (pluguri, topoare etc.), la cetatea Sărăţel, Arcalia, Viile Tecii, Galaţii Bistriţei” (G. Moldovan, 1980), la care se adaugă vase, obiecte de podoabă, fapt ce atestă cunoaşterea modalităţilor de prelucrare pe scară largă, un deosibit gust pentru util şi frumos, caracteristică epocii lui Burebista.